Industrii / Cabinete stomatologice

Pacientul sună în timpul unei intervenții.

Într-un cabinet cu două scaune, telefonul sună cel mai des exact când ambele sunt ocupate. Apelul pierdut nu se pierde la întâmplare — pleacă la următorul cabinet din listă.

Apelul pe care îl pierzi azi

Pacientul sună la 10:20, în mijlocul unui tratament de canal. Nimeni nu poate lăsa pacientul din scaun ca să răspundă.

  • Programează pe serviciu, cu durata reală a fiecărei intervenții: 30 de minute pentru o consultație, 90 pentru un tratament de canal
  • Repetă numărul de telefon cifră cu cifră înainte de confirmare, ca să nu sune nimeni la un număr greșit a doua zi
  • Separă urgențele de programările obișnuite și le marchează în notițe
  • Împarte programările între medici, după cine face intervenția cerută
  • Nu dă diagnostice și nu discută simptome — preia și spune că lămurește medicul

Ce rămâne în urmă

Nu o promisiune, ci ecranul pe care îl deschizi dimineața. Ăsta e chiar componentul din aplicație, cu date de exemplu.

Calendar · cabinet stomatologicExemplu
Fiecare programare de aici a fost făcută la telefon, de agent, după ce a verificat ce era liber. Nimic de transcris seara din bilețele.

Cum sună

Client
Bună ziua, aș vrea o programare pentru un detartraj.

Agent
Sigur. O secundă, verific ce e liber.

Agent
Joi am liber la zece și la două după-amiaza. Care vă convine?

Client
La două.

Agent
Perfect. Îmi spuneți numele și un număr de telefon?

Client
Andrei Popescu, zero șapte doi trei...

Agent
Am notat. Deci Andrei Popescu, zero, șapte, doi, trei — corect?

Ce configurezi pentru domeniul tău

Serviciile și duratele

Treci fiecare intervenție cu durata ei reală. Agentul nu propune un interval de 30 de minute pentru o lucrare protetică dacă i-ai spus că durează 60.

Ce nu are voie să spună

Prețurile și orice ține de starea pacientului rămân la cabinet. Agentul preia întrebarea și spune că revine cineva, în loc să inventeze o cifră care te obligă mai târziu.

Medicii și ce face fiecare

Dacă ai mai mulți medici, bifezi ce intervenții face fiecare. Agentul caută atunci doar în agenda celor care pot face lucrarea cerută, iar pacientul care cere un medic anume primește orele lui.

Concedii și zile închise

Perioadele de închidere se trec o dată, pe tot cabinetul sau pe un singur medic. În zilele alea agentul nu propune ore și spune din ce zi se poate programa, în loc să încerce altă oră în aceeași zi.

În afara programului

Alegi dacă seara și în weekend preia mesaje sau programează direct în prima zi liberă.

Întrebări

Poate să programeze la un medic anume?

Da, dacă ai configurat mai mulți medici. Întreabă la începutul discuției dacă pacientul are o preferință și notează medicul în programare.

Ce face dacă pacientul descrie o durere puternică?

Nu interpretează simptome și nu dă sfaturi medicale. Marchează apelul ca urgent, preia datele și spune că sună cineva de la cabinet.

Pacienții pot să se programeze și singuri?

Da, ai un link public pe care îl poți pune pe site sau pe Google: pacientul alege serviciul, medicul și ora. Vede exact aceleași intervale libere ca agentul de la telefon, deci nu se pot suprapune.

Se leagă de programul pe care îl folosim deja?

Programările intră în calendarul din aplicație și pot fi sincronizate cu Google Calendar. Pentru alte sisteme, scrie-ne ce folosești.

Alte domenii